ion irimescu

Ion Irimescu – sculptor

Publicat pe

ion_irimescu_intre_operele sale_2(n.27.02.1903 Preuteşti – m. 28.10.2005 Fălticeni)  

Unul din marii artişti români a sec. al XX-lea. Fiul lui Petre şi al Mariei Irimescu (sora scriitorului Al. Cazaban),  îşi petrece copilăria şi adolescenţa în Fălticeni, în casa părintească din strada Şcoala Domnească. Din 1914 urmează cursurile liceului „Nicu Gane”. Făcând parte, alături de viitorii actori Gr. Vasiliu-Birlic şi Jules Cazaban, din prima promoţie (1924) a şcolii.

Încă elev în clasa a Vl-a liceală, deschide prima expoziţie personală.  Între 1924-1928 este student al Academiei de Arte Frumoase, Bucureşti, clasa sculptorului Dimitrie Paciurea, dar frecventează şi cursurile lui Oscar Han. Obţine o bursă de studii (1929-1931) la Şcoala Română de la Paris (cu lucrarea Atlas cu pământul pe umeri), iar în 1937, tot prin concurs, o nouă bursă, Dimitrie Paciurea. Este profesor de desen la Şcoala Normală din Fălticeni (1928-1930), la Gimnaziul Aurel Vlaicu din Paşcani (1934-1936) şi la Liceul de băieţi din Slatina (1938-1940).

Din 1940 îşi începe cariera universitară ca profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase din laşi (1940-1950, iar din 1944, rector), la Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj (1950-1955) şi la Institutul de Arte Plastice Ion Grigorescu din Bucureşti (din 1965).

Arta lui Ion Irimescu evoluează de la neoclasicismul „cu accente patetice, expresioniste” al începuturilor (Tors de femeie, Tors de bărbat în mers, Centaureasă, Tânără cu struguri în păr) la geometrizarea brâncuşiană a formelor, „un geometrism puternic expresiv” (seria de basoreliefuri şi compoziţii dedicate copilăriei şi adolescenţei: Rodica, Nicuşor, Dan, Portret de copil), într-o viziune arhaizantă ori primitivă (Cap, Fata de piatră) şi, în cele din urmă, la o sculptură „puternic stilizată, cu deosebită atenţie acordată şlefuirii aproape artizanale a formelor, turnate de obicei în bronz”. 

Ion Irimescu expune la Salonul oficial din Paris (1930-1931, distins fiind cu Menţiunea de onoare) şi la toate Saloanele oficiale din Bucureşti (1923-1943) şi laşi (1940-1943) ca şi la expoziţiile (1937-1943) Tinerimii artistice. 

Deschide (1947) o expoziţie personală la sala Dalles, iar după 1948 participă la toate expoziţiile anuale şi bienale de stat.  Ion Irimescu este prezent cu lucrări la expoziţii de artă românească în străinătate: Ankara, Anvers, Bratislava, Budapesta, Paris, Moscova, Oslo, Petersburg, Sofia, Stockholm, Zurich, Varşovia, Veneţia.

Recunoscut de lumea artistică, de public şi de oficialităţi, Ion Irimescu primeşte numeroase premii şi distincţii: Premiul Ministerului Artelor (1934, 1942, 1944);  Premiul Fundaţiei A. Simu (1935);  Premiul Hanu-Ancuţei (1938);  Premiul Municipiului Bucureşti;  Premiul C. Hamangiu al Academiei (1943);  Premiul de Stat  cl. I(1954) şi cl. II (1955); Medalia Meritul Cultural cl. I (1943);  Meritul Cultural în grad de cavaler cl. I(1947); Ordinul Muncii, cl. I (1956) şi cl. II (1963); Steaua Republicii (1959); Maestru Emerit al Artei (1954); Artist al Poporului (1963);  Marele Premiu U.A.P. (1983).  Membru de onoare al Academiei Române (1992).

Creator în toate genurile, de la studii la basoreliefuri (Leda şi Lebăda, întoarcerea de la muncă, Odihna) şi la sculptură monumentală (1907, Brâncuşi, Lupeni 1929, Octav Băncilă), Ion Irimescu excelează în portretistică (Autoportret, G. Enescu, Dinu Lipatti, Corneliu Baba) în care artistul „se preocupă mai puţin de reproducerea unui model şi mai mult de transpunerea unei reprezentări, a unei amintiri, a unui ideal”.

În anul 1975, marele sculptor face oraşului Fălticeni o impresionantă donaţie (lucrări de sculptură, desene, schiţe, studii, o bibliotecă cu albume de artă românească şi universală), îmbogăţită mereu cu noi piese – găzduită în casa ce fusese cândva a boierului Alecu Botez Forăscu – se va constitui în Muzeul Ion Irimescu, cel mai mare muzeu de autor din ţară. In anul 2001 primeste premiul pentru Excelentã în cultura românã. Este membru de onoare al Academiei Române. La 27 februarie 2003, Academia Românã îl sãrbãtoreste cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani.

Loc al copilăriei şi adolescenţei, al primelor căutări artistice, Ion Irimescu alege Fălticenii ca antecameră a veşniciei. Artistul îşi doarme somnul de veci, alături de părinţi şi de soţie, în cimitirul bisericii Oprişeni, biserică  pe care o zugrăvise, student pe atunci, în 1926.

(Cartea Fălticenilor – Cătălin Ciolca, Editura Omnia 2005)

Anunțuri