Personalităţi

Emil Perjeriu -matematician, profesor universitar

Publicat pe Actualizat pe

S-a născut pe 11 ianuarie 1931, în orașul Fălticeni din județul Suceava.

Absolvă Școala primară și gimnaziul în orașul natal (azi, Școala Gimnazială ”Ion Irimescu”. În anul 1949, când încă nu terminase cele trei clase de liceu, împreună cu alți patru colegi de liceu, este arestat și acuzat de „complot contra orânduirii socialiste”. Anchetat de securitatea din Fălticeni, de maiorul Iani Fuch, după un proces sumar, este condamnat la 5 ani și jumătate de temniță grea, și trimis la Iași, la inchisoarea „Galata”. Va trece pe la închisoarea Jilava, unde este bătut de torționarul Nicolae Maromet, pe la colonia penitenciară de laPeriprava (Delta Dunării), unde îndură multe chinuri, și apoi, la închisoarea din Aiud. La Aiud stă în aceeași celulă cu matematicienii Radu Roșca și Andrei Dobrescu, cu profesorul-filosof, I. Petrovici, fost rector al Universității din Cluj, și fost ministru al învățământului în timpul guvernării mareșaluluiIon Antonescu, cu Gabriel Țepelea -un reputat filolog, cu generalul Ion Ionescu și cu fiul marelui avocat I. Constantinescu.
În timpul detenției de la Aiud, sub îndrumarea celor doi matematicieni și a celorlalți colegi de suferință, reusește să învețe și să stăpânească cunoștințe despre geometria elementară, geometria analitică și diferențiala, filosofie clasică germană și limbi straine. În anul 1954 este eliberat, dar are domiciliu forțat la Petroșani, unde lucrează ca pontator pe un șantier. Prin amnistia din anul 1962, i se permite să continue studiile liceale, la seral, după care prin cuncurs de admitere este admis la Facultatea de Matematică, în anul 1965 pe care o absolvă în anul 1970 la grupa 503 Geometrie(atunci erau 5 ani de studii) – http://fmi.unibuc.ro/ro/prezentare/promotii/promotia1970/index.html.

După absolvirea facultății, în perioada 1970-1976, este asistent univ. la Institutul Pedagogic și de Perfecționare a Cadrelor Didactice (IPPCD), iar în anul 1976 este angajat analist la Centrul de Calcul al Universității din București (CCUB).

Încă din anii studenției publică 4 articole științifice în Gazeta Matematică seria A: Configurația Möbius aplicată curbelor izotrope (nr. 11/1967), Asupra unor suprafețe riglate (nr. 1/1969), Suprafețe generate de axele reperului mobil Cartan atașat unei suprafețe izotrope (nr.6/1969). Aberația luminii și deplasarea spre roșu în teoria relativității (nr. 11/1969).

Anunțuri

Dimitriu Vasile Corneliu – lingvist, profesor universitar

Publicat pe Actualizat pe

n. 01 ianuarie 1934, Dolheştii Mari

Niculescu Vasile (aviator) – Pilotul Marii Uniri din 1918

Publicat pe Actualizat pe

vasile-niculescu-aviatorul-uniriiS-a născut la data de 21 noiembrie 1891 la Fălticeni. A urmat cariera aviatică în armată, după ce absolvise Seminarul teologic în anul 1915.

S-a înrolat în armată la 24 ianuarie 1915 şi s-a înscris la cursurile şcolii de pilotaj de la Băneasa, iar la 15 august 1915 a obţinut brevetul de pilot, cu numărul 61. La 10 iulie 1916 este avansat plutonier şi repartizat Corpului de Aviaţie, iar la 1 octombrie 1916 avansează la gradul de sublocotenent. Este trimis pe front la cerere, la Escadrila de recunoaştere şi bombardament uşor F4. În timpul Războiului pentru Întregirea Neamului s-a remarcat în mai multe lupte aeriene duse împotriva aviaţiei inamice. La începutul anului 1918 este deplasat împreună cu unitatea sa în Basarabia, unde execută misiuni de recunoaştere şi bombardament asupra trupelor bolşevice care se găseau pe teritoriul acestei provincii româneşti.

Aviatorul Vasile Niculescu a intrat în istorie datorită zborului istoric pe care l-a efectuat pe data de 23 noiembrie 1918, când a aterizat cu avionul său Farman 40 pe Câmpia Libertăţii din Blaj. Acest zbor a fost ordonat şi efectuat datorită faptului că Marele Cartier General Român trebuia să transmită documente importante Consiliului Naţional Român în vederea Unirii Transilvaniei, care avea să fie decretată peste doar câteva zile, pe 1 Decembrie 1918.

Astfel, la data de 10/23 noiembrie 1918, acum locotenentul Vasile Niculescu, împreună cu căpitanul Victor Precup se îmbarcă în dimineaţa ceţoasă a acestei zile pe aerodromul de la Bacău, în avionul Farman 40 cu numărul de serie 3.240. Carlinga avionului era una deschisă, astfel încât cei doi membri ai echipajului erau foarte gros îmbrăcaţi, având inclusiv feţele acoperite pentru a face faţă gerului de – 40 grade care era la altitudinea de 2.600 metri la care au survolat Carpaţii. După doar două ore şi cincisprezece minute de zbor, avionul românesc ateriza la Blaj, pe Câmpia Libertăţii, fiind întâmpinat cu mare entuziasm de românii care adunaseră acolo pentru a-i primi pe primii militari români care treceau în Ardeal după semnarea Păcii de la Bucureşti la începutul anului 1918.

Aviatorii au predat importantele documente destinate actului Unirii Transilvaniei cu România, apoi au început pregătirile de întoarcere la Bacău. Întoarcerea s-a făcut a doua zi, 24 noiembrie. La plecare, pe lângă acte importante ce trebuiau să ajungă în Regat, au primit de la fraţii lor ardeleni, în mod simbolic, o bucată de piatră care se păstrase din monumentul ridicat în anul 1848 de către români pe Câmpia Libertăţii din Blaj şi care fusese distrus de inamic. Sute de oameni şi-au pus semnătura pe pânza avionului, fiind mesajul românilor din Ardeal către Guvernul de la Iaşi, anunţând Unirea care va avea loc peste doar câteva zile.

Acest zbor istoric ce a fost efectuat între Bacău şi Blaj a fost prima legătură a Transilvaniei cu România după Pacea de la Bucureşti impusă Regatului de către Puterile Centrale în primăvara anului 1918.

Întors la unitatea sa, locotenentul Vasile Niculescu va continua acţiunile de luptă. La 23 iunie 1919, având de efectuat o misiune de recunoaştere în Transnistria, aterizează forţat în spatele liniilor bolşevice, datorită unei defecţiuni la motor. Este luat prizonier de către comunişti şi va fi eliberat peste o lună.

După terminarea războiului a fost pilot în cadrul Grupului 1 Aeronautic între anii 1920-1923. La data de 24 octombrie 1923 este avansat la gradul de căpitan. La 1 octombrie 1924 este transferat la Comandamentul Şcolii de Aeronautică, iar între 1 martie – 1 septembrie 1925 a efectuat un stagiu de pregătire în aviaţia cehoslovacă.

La 26 octombrie 1926 părăseşte aviaţia la cerere şi este transferat la Centrul de recrutare Rădăuţi. Este mutat ulterior la Regimentul 96 infanterie la 1 octombrie 1930, iar la 31 octombrie 1937 demisionează din armată cu gradul de căpitan.

După părăsirea armatei, Vasile Niculescu a trăit până la vârsta de 90 ani, practicând meseria de ceasornicar.

A murit la 24 aprilie 1981, în anonimat. Maiorul (r) Vasile Niculescu este înmormântat la Rădăuţi.

Sursa: enciclopediaromaniei.ro

 

Dr.Dimitrie Boroianu – Profesor universitar

Publicat pe Actualizat pe

n. 31 august 1864, Fălticeni – d. 8 septembrie 1951, București

Profesor de teologie. Autorul unor lucrări de drept bisericesc şi manuale pentru seminariile teologice. După cursurile primare şi gimnaziale la Fălticeni, urmează liceul şi Seminarul „Veniamin” din Iaşi.

Între anii 1884 şi 1888 este student la Facultatea de Teologie din Bucureşti, obţinând licenţa în 1890. Între 1895 şi 1897 se specializează în teologie şi filozofie la Leipzig, dându-şi doctoratul în Filosofie (1897).

Dovedind o pregătire de specialitate deosebită şi remarcându-se ca autor de lucrări şi manuale teologice, Dimitrie Boroianu a fost învestit cu funcţii de mare răspundere, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti: secretar al Seminarului Central Bucureşti (1888-1894), subdirector al Cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei (Munteniei) (1892-1894), defensor ecleziastic (1894-1895), profesor la Seminarul „Veniamin” (1897-1902), profesor de Dogmatică (1902-1904) şi de Drept bisericesc (1904-1936) la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi decan al acestei facultăţi între 1910 şi 1912, 1923 şi 1927, precum şi director al Cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei (1912-1927).

Concomitent, colaborează la revista Biserica Ortodoxă Română. Este fondatorul revistei Viitorul, apărută la Iaşi şi apoi la Bucureşti, între anii 1898 şi 1916.

Dintre lucrările sale, amintim: Dreptul bisericesc; Canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit, aşezate după chestiuni şi cu interpretări (vol. I şi II, Iaşi, 1899); Chestiuni de drept bisericesc (Bucureşti, 1905); Dreptul bisericesc pentru seminariile teologice (Craiova, 1903); Reforma lui Luther în Biserica occidentală (Bucureşti, 1890), Istoria dogmelor Bisericii până la urmaşii lui Constantin cel Mare, împreună cu Istoria Bisericii Române (Bucureşti, 1895); Despre literatura morală (Iaşi, 1902); Istoria Seminarului Central din Bucureşti (Iaşi, 1904, în colaborare cu Ştefan Călinescu); Noţiuni de învăţătura Mântuitorului Isus Hristos (Iaşi, 1901, pentru clasa a II-a); Noţiuni de morală creştină (Iaşi, 1901, pentru clasa a IV-a); Noţiuni de istorie bisericească (Iaşi, 1899, clasa a V-a); Noţiuni de istoria Bisericii Române (Iaşi, 1900, clasa a VI-a)

Sursa – Fălticeni repere în timp, autor Vasile Nistoreasa, 2007

Surse suplimentare: Restituiri – Opera Profesorului Dimitrie G. Boroianu