Lună: ianuarie 2019

Vasile Corneliu Dimitriu (lingvist)

Publicat pe Actualizat pe

Articol preluat din cotidianul Crai Nou, 22 august 2017

Autor – Valeriu Sandovici

cornel-dimitriuCu bucuria şi emoţia simplă şi firească a evadării în adâncul trecutului, cu repere de popas şi înnoire a amintirilor frumoase, mă opresc la cel ce a fost profesor universitar dr. Corneliu-Vasile Dimitriu. Păstrez în memorie imaginea unui ilustru şi virtuos dascăl.

S-a născut la 31 decembrie 1933, în Dolheştii Mari, judeţul Suceava, din părinţii Dimitriu C. Vasile şi Titianu Gh. Elena de la care a moştenit capacitatea de a face ceva şi plăcerea de a munci pentru o idee.

Şcoala primară a făcut-o în satul natal şi parţial în Cârtojani-Vlaşca (unde a fost refugiat, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial), liceul la „Nicu Gane” din Fălticeni şi Facultatea de Filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi.

La terminarea facultăţii a fost numit profesor la Brăila, apoi a fost încadrat ca preparator la Catedra de limba română a Facultăţii de Filologie (1956), devenind asistent (1961), lector (1965), conferenţiar (1972) şi profesor universitar (1990). A obţinut titlul de „doctor în Filologie” în 1971.

În perioada 1976-1978 a lucrat ca maître de conférences associé la Universitatea „Jean Moulin” din Lyon, Franţa. A fost conducător ştiinţific de doctorat din 1990 până în 2004, confirmând peste 30 de doctori în Filologie. A îndrumat elaborarea a peste 200 de lucrări de licenţă şi de masterat, a fost preşedinte de comisie la peste 200 de profesori care au obţinut gradul didactic I. Corectarea ştiinţifică a vizat, în mod special, Limba română veche şi Gramatica limbii române moderne, în legătură cu care a publicat în reviste de specialitate locale şi centrale din ţară aproximativ 85 de studii şi articole şi 11 volume (singur), volume în colaborare, volume coordonate.

De mic a avut o educaţie aleasă şi o formaţie intelectuală elevată ca student şi ca profesor. Maestrul a corectat decent, cu multă iubire de semeni şi omenie, dar a fost un profesor sever şi apreciat.

A vorbi despre omul Corneliu Dimitriu, despre profesorul Dimitriu este o mare bucurie, dar şi o mare răspundere. În adâncul memoriei mele stă întronat, în limitele demnităţii, cel care a servit 55 de ani Catedra de Limbă a Facultăţii de Filologie ieşene. Îl venerez pentru forţa propulsatoare a gândului, pentru măreţia demnităţii, pentru acurateţea limbajului şi comoara ştiinţifică a volumelor editate: „Curs de limba română contemporană”. Morfologia, Curs de limba română contemporană, Sintaxa, „Romanitatea vocabularului unor texte româneşti”, Gramatica limbii române explicată, „Morfologia”, „Tratat de gramatică a limbii române”. „Sintaxa”, Compendium de gramatică românească modernă clasică”, „Cum scriem?”, „Cum ar trebui să scriem?”, Codicele popii Bratul, „Lumea văzută de mine” etc. A avut şi are multă eleganţă, un râs sănătos şi o mulţumire sufletească. Îi evoc personalitatea pentru cultura acumulată în timp şi spaţiu, prin căutările şi răspunsurile zilnice pe care le-a dat problemelor de limbă română, pentru lumea în care a trăit. Stau şi încerc să-mi explic de unde a venit atâta strălucire intelectuală, atâtea împliniri cu aspiraţii spre înalt. Anii au fost trăiţi în imperiul fascinant al cărţilor, viaţa fiind lipsită de odihnă, ceasurile de meditaţie şi de gândire fiind topite în aliajul cunoaşterii fenomenelor lingvistice. Tezaur de forme esenţiale, conexiuni ale spiritului, linii de forţă, veşnică vibraţie au ancorat noi şi noi orizonturi în volumele publicate.

El a pătruns în mările necunoscute ale dimensiunilor limbii române cu temeinicie, a deschis orizonturi şi situaţii limită, fascinat de patima pentru corectitudine, într-o cursă perpetuă spre timpul împlinirii aspiraţiilor profesionale. Masivă şi substanţială trudă! Vigoare fizică, replică boierească! A urcat treptele măririi prin efort, prin trudă maximă. Prudent, elegant în limbaj şi cu multă francheţe şi-a păstrat imunitatea intelectuală.

Din lecţiile predate peste 55 de ani, mulţi au învăţat cum poţi privi cu demnitate şi îngăduinţă faptele vieţii. Profesorul Corneliu Dimitriu a redimensionat continuu valoarea, cumpănind exactitatea judecăţilor, ochii fiind aţintiţi spre zările culturii. A fost călător veşnic, tenace, privind frumosul, abordând lumea din alt unghi.

Domnul Dimitriu a avut volume coordonate. Profesorul Gavril Istrate la 70 de ani, Iorgu Iordan – 100 de ani de la naştere etc. Despre personalitatea lui vezi şi în „In honorem Corneliu Dimitriu”, volum din „Analele Universităţii Ştefan cel Mare, Suceava”. Profesorul Corneliu Dimitriu a celebrat de pe înaltele redute frumosul. Spirit ponderat, înţelept şi generos, a onorat cu prezenţa localitatea, considerându-se acasă şi devenind „Cetăţean de onoare” al comunei Dolheşti.

Popasurile la Dolheştii Mari au fost şi momente de bucurie, dar şi de întristare la înmormântarea cumnatului profesor Petru Sandovici şi a surorii, învăţătoarea Cornelia Sandovici, când purta lacrimi în ochi. De fiecare dată, cuvântările Domniei sale au chemat la echilibru, meditaţie, cumpătare, speranţă.

Un om dibaci, un pedagog care a ştiut să slujească cu credinţă marea şi statornica lui pasiune: cartea. Profesorul Dimitriu este un om de o rară distincţie intelectuală, un om modest, lipsit de aroganţă, exigent, un om ce a onorat catedra din cadrul Facultăţii de Filologie. Viaţa lui a fost un continuu spectacol intelectual, o viaţă simplă, dar distinsă prin acurateţe, fără emfază, orgolii, ce a onorat marile sărbători ale limbii române. O personalitate prodigioasă, cu un spirit critic şi analitic, cu o biografie condensată în modestie şi simplitate, păşind spre lumina elevaţiei înaintaşilor.

Un maestru care a crezut în eternitatea cuvântului sănătos, care şi-a permis să ia atitudine împotriva cioplitorilor de limba română, împotriva agramaţilor şi a ignoranţilor.

Domnul profesor a fost şi a rămas un spirit tânăr şi vivace, cu vocaţie şi pasiune scriitoricească („Panseuri în legătură cu lumea în care trăim”), un spirit ce a adunat în preajmă personalităţi de epocă, un magistru care a iradiat o luminiscenţă calmă dintr-o conştiinţă lucidă. Model intelectual şi un reper axiologic, purtând blazonul exemplarităţii, profesorul Dimitriu, cu o eleganţă intelectuală aleasă, având măsură şi echilibru, capacitatea selecţiei şi spiritul de analiză şi sinteză, credinţă în vocaţia culturii şi a limbii române, s-a impus prin calităţile profesionale care s-au conturat într-un model exemplar.

Tenace, cumpătat, şi-a fixat în solide judecăţi de valoare fenomenele lingvistice. Viaţa lui a fost şi a rămas o carte deschisă, de cursă lungă şi construcţie asemenea.

Truda şi migala cercetării fenomenelor de limbă română, vigoarea clasică, fascinaţia tiparelor originale, concluziile solide, fundamentale, demonstrează valoarea deplină a cercetării gramaticale purtând semnătura Domniei sale.

Discret, fermecător, având o figură plăcută, de artist, trăind cu pasiune viaţa didactică alături de studenţi, domnul profesor a lăsat o zestre valoroasă în domeniul limbii române literare. Un artist al cuvântului, o personalitate distinsă ajungând la vârsta de 84 de ani.

Chipul domnului profesor cu părul argintiu şi inima de moldovean stăruie în minţile foştilor studenţi, un profesor dibaci, iubitor de frumos, activ, dinamic, un om care a modelat 55 de ani generaţii de studenţi, care a propulsat gândul până la marginea cunoaşterii absolute, un om cu o privire spre înalt, cu zâmbet încurajator, care are cartea deschisă, iar povestea vieţii lui continuă cu alte şi alte contribuţii valoroase în domeniul limbii literare.

Povestea domnului profesor la 84 de ani este, totuşi, tristă. Acum este la Azilul de bătrâni.

Reclame