Lună: Noiembrie 2016

Copiii au aflat pe viu „Care-i faza cu cititul”. Prima dezbatere la clubul de lectură Fanbook Arte din Fălticeni

Publicat pe Actualizat pe

fanbook_falticeni_2Galeria Oamenilor de Seamă a găzduit prima activitate a Clubului de lectură pentru copii Fanbook Arte Fălticeni. Aproximativ 50 de copii, din Fălticeni și comuna Baia, au răspuns provocării profesorilor coordonatori: Oana Cepoi, Loredana Bodnariu și Anca Șoldănescu. Parteneri la derularea activității au fost, și de această dată, voluntarii Grupului Local de Tineret “Aripi în Europa”

Copiii au fost invitați pe scaunul autorului pentru a citi fragmente care i-au impresionat și pentru a expune propriile opinii față de textele publicate în antologia „Care-i faza cu cititul?”, publicată la Editura Arthur.

Cartea se adresează cititorilor între 10 şi 14 ani, și aduce laolaltă 25 de texte prin care mari scriitori români ai momentului îşi povestesc primele pasiuni pentru cărţi.

Copiii au avut ocazia de a discuta cu unul dintre autorii din această antologie.

Este vorba despre scriitorul Cezar Paul Bădescu, care a intrat în direct cu micii cititori prin sistemul de conferință Skype.

Lansarea clubului de lectură și pictură Fanbook Arte Fălticeni

Publicat pe Actualizat pe

fanbook_falticeni_2-680x440Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni a găzduit sâmbătă, 29 octombrie 2016, evenimentul prilejuit de lansarea clubului de lectură și pictură FANBOOK  ARTE. Zeci de copii din Fălticeni au fost curioși să descopere legătura dintre text si imagine la Fanbook.

Fanbook se adresează copiilor cu vârste între 10 și 14 ani. Copiii se pot înscrie și participa gratuit, iar lună de lună vor avea ocazia să descopere cum lectura poate deveni un mod de a trăi. Participanții vor primi o reducere de 30% pe libhumanitas.ro pentru cărțile care vor fi propuse lunar în clubul de lectură Fanbook.

Coordonatorii proiectului sunt: Oana Cepoi, profesor de arte plastice și Loredana Bodnariu, profesor de limba și literatura română. Vor colabora în proiect și Anca Șoldănescu, profesor de arte plastice și Alina Pavel, profesor de limba și literatură română.

La prima întâlnire Fanbook Arte Fălticeni, oaspeții speciali au fost Gabriela Ariton, profesor la Colegiul „Vasile Lovinescu” și Roxana Bliortiu, prof la Colegiul de arta „Ciprian Porumbescu” Suceava.

Momentele artistice au fost prezentate de elevii conduși de Mirabela Apopei, profesor de educație muzicală.

Activitățile s-au desfășura cu sprijinul voluntarilor Grupului Local de Tineret „Aripi în Europa”.

Sursa: Cronica de Fălticeni