Constantin Geanopol – preot, profesor, poet, publicist

Publicat pe

Constantin Geanopol – preot, profesor, poet, publicist

n. 20.01.1912, Mitoc, jud Botoșani – d. 21.10.2002, Fălticeni.

A fost căsătorit cu Eugenia Ionescu, din Fălticeni.

După absolvirea școlii primare în satul natal, își continuă învățătura, întreținându-se mai mult singur, din meditații, la Seminarul „Trei Ierarhi” din Edineț – Hotin, apoi la „Veniamin Costache”, în Iași.

În 1937 absolvă Facultatea de Teologie a Universității Cernăuți.

A fost pentru o scurtă perioadă de timp profesor suplinitor la Liceul Nicu Gane, apoi, a fost hirotonit preot, iar în 1931 primește o parohie la Valea Glodului, unde a slujit 26 de ani, cu o întrerupere scurtă în perioada celui de al doilea război mondial, când a fost mobilizat confesor la Spitalul nr. 8 de Campanie, ajungând până la Cotu Donului. După război și refugiu s-a întors în parohie și a refăcut biserica care fusese distrusă.

În 1969 a fost transferat la Mihăești, unde va renova biserica. După pensionare a continuat să slujească să slujească la mai multe parohii, până în ultimul an de viață, între care Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și Capela noii catedrale a orașului. A fost înmormântat în Cimitirul Oprișeni.

A publicat versuri și eseuri în „Pagini Cernăuțene”, versuri și proză în „Înmuguriri”, sub pseudonimul Constantin Vifor.

A fost preocupat de istoriografia literară, strângând informații prețioase despre N. Istrati sau Anastasia Greceanu. A fost prieten cu Mihail Șerban, Vasile G. Popa, Virgil Tempeanu, Eugen Dimitriu.

Au rămas de la preotul Constantin Geanopol, pe lângă o importantă bibliotecă, cuprinzând colecțiile unor ziare și reviste din epocă, un Jurnal de război, versuri și epigrame.

Sursa de documentare: 

„Dicționar al personalităților fălticenene”, Eugen Dimitriu, Editura Tipo Moldova, Iași, 2015

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s