Dr.Dimitrie Boroianu – Profesor universitar

Publicat pe Actualizat pe

n. 31 august 1864, Fălticeni – d. 8 septembrie 1951, București

Profesor de teologie. Autorul unor lucrări de drept bisericesc şi manuale pentru seminariile teologice. După cursurile primare şi gimnaziale la Fălticeni, urmează liceul şi Seminarul „Veniamin” din Iaşi.

Între anii 1884 şi 1888 este student la Facultatea de Teologie din Bucureşti, obţinând licenţa în 1890. Între 1895 şi 1897 se specializează în teologie şi filozofie la Leipzig, dându-şi doctoratul în Filosofie (1897).

Dovedind o pregătire de specialitate deosebită şi remarcându-se ca autor de lucrări şi manuale teologice, Dimitrie Boroianu a fost învestit cu funcţii de mare răspundere, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti: secretar al Seminarului Central Bucureşti (1888-1894), subdirector al Cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei (Munteniei) (1892-1894), defensor ecleziastic (1894-1895), profesor la Seminarul „Veniamin” (1897-1902), profesor de Dogmatică (1902-1904) şi de Drept bisericesc (1904-1936) la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi decan al acestei facultăţi între 1910 şi 1912, 1923 şi 1927, precum şi director al Cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei (1912-1927).

Concomitent, colaborează la revista Biserica Ortodoxă Română. Este fondatorul revistei Viitorul, apărută la Iaşi şi apoi la Bucureşti, între anii 1898 şi 1916.

Dintre lucrările sale, amintim: Dreptul bisericesc; Canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit, aşezate după chestiuni şi cu interpretări (vol. I şi II, Iaşi, 1899); Chestiuni de drept bisericesc (Bucureşti, 1905); Dreptul bisericesc pentru seminariile teologice (Craiova, 1903); Reforma lui Luther în Biserica occidentală (Bucureşti, 1890), Istoria dogmelor Bisericii până la urmaşii lui Constantin cel Mare, împreună cu Istoria Bisericii Române (Bucureşti, 1895); Despre literatura morală (Iaşi, 1902); Istoria Seminarului Central din Bucureşti (Iaşi, 1904, în colaborare cu Ştefan Călinescu); Noţiuni de învăţătura Mântuitorului Isus Hristos (Iaşi, 1901, pentru clasa a II-a); Noţiuni de morală creştină (Iaşi, 1901, pentru clasa a IV-a); Noţiuni de istorie bisericească (Iaşi, 1899, clasa a V-a); Noţiuni de istoria Bisericii Române (Iaşi, 1900, clasa a VI-a)

Sursa – Fălticeni repere în timp, autor Vasile Nistoreasa, 2007

Surse suplimentare: Restituiri – Opera Profesorului Dimitrie G. Boroianu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s